to build
îmi spui că somnul
de amiază are şolduri mari. chiar
nu pot face sex la oră fixă. cucii
din ceasurile tale vechi mă prind de păr şi mă aruncă
din garsonieră spre tot felul de
uşi deschise.
ştiu că
e nevoie de soare. altfel am fi toţi perfecţi.
matei. ţi-am spus că desenele n-au
mesaje ascunse. tom e tom. jerry e jerry. hai să terminăm o dată cu nepotismele.
//matei adună pietre verzi. n-am
încredere în visul lui dintr-a doua. să fii macara nu poate fi
greu. deşi//
de matei râd şi curcile. îşi ancorează jocuri-jocuri
în bluza lui de lână. poate
ridica. poate escava. toate
sunt reproduceri de pe cartoon network.
matei. dă-te jos de pe catalige.
că oricum
nu eşti mai aproape de cer.
//matei coase în captuşeala
hainei de duminică
nasturi pătraţi. fetiţele se joacă
de-a mama şi de-a tata cu matei//
matei. zău că mi-aş dori să fiu
o macara aurită.
îmi spui să-mi agăţ
rochiile de
tavanul din dormitor. să dai
mereu cu capul de ele.
mă alinţi în fiecare dimineaţă ca şi cum
n-aş şti că trebuie să plec. e nevoie de zece degete pentru
o strângere de mână. că oricum.
//să fii macara nu poate fi greu/
călăuza
iată cum te iau de
mână şi te plimb pe faleză. tu nu crezi decât
în naturaleţea unor picioare lungi.
/dimineaţa îmi bat joc de linişte. o măsor cu
ruleta de buzunar. aş zice că e o linişte prost crescută./
iată cum mergem la un film. bobina mă derulează şi
pe mine şi degetele tale care caută /şi degetele mele care
caută./ filmul e cu un dumnezeu excentric.
iată cum îţi lipesc scotch peste gură. tu poate crezi că
e un joc într-o limbă veche /cu ceva coliere cu ceva scoici
cu sirene.
cu marinari care îşi lipesc degetele de
talia dezvelită.
iată cum îţi spun să nu fi prost. Telefonez
acasă şi aflu că
filmele titrate s-au pierdut
şi că
soră-mea bea de stinge
iată cum facem shopping. te trag de şireturi prin city şi
te enervez şi mă bucur zile întregi. /băiete. băiete./
de parcă am rămâne singuri pe planetă.
aşteptându-l pe holden
(salinger. in memoriam)
şi un scaun ar geme
de singurătate
în garsoniera lui în stil praghez.
nu-şi depozitează decât
în şoaptă
câte o prietenă mică şi mută
sub covorul persan.
şi o linişte mă trimite acasă.
şi mâinile lui au
simţul umorului. aceleaşi două mâini
nu pot să construiască
nici
nici
nici
nici măcar un ţel/ un apartament decomandat/ un ceva.
un stick ondulat.
şi lângă fereastră e
chioşcul de ziare. când mă face să râd la
chioşc se vând blocuri întregi/ duzine de case.
şi pe strada lui taţii îşi
învaţă băieţii mersul pe bicicletă. nu/ nu.
nu sunt nici prea normali şi nici prea fericiţi. nu fac decât să-i
trimită lui încă două roţi.
şi deasupra vecinul sparge cărămizi după
cărămizi. deasupra vecina împleteşte.
deasupra puştoaica de-a patra are un cuib sub sânii mici.
şi cine poate crede că eu sunt îmbrăcată peste
blugi cu o rochie de mireasă. dansez până
mă apucă iar privitul.
şi la televizor e tarkovki. pe o plajă maşini vechi şi
murdare descarcă mere pentru nu stiu ce cai.
şi mi-am luat azi un ceas care
plânge. seamănă cu phoebe. şi stau trează şi holden caulfield sparge
uşă după uşă. azi mă tund. îmi iau oglindă mare şi
mă tund.
despre fusta gigantică a mamei
opreşte domnule tramvaiul vreau
să cobor lângă fusta bogată a mamei
să aşez un scaun cu picioare tari într-o cabină
telefonică şi să-i netezesc
pe diagonală pliurile pe când
cu zgomot cad pe ciment de aceea
mă doare spatele şi-mi cresc pene
negre şi nu mi-ai spus nici o poveste cu prinţese
înaripate si de fapt continui
să te scot dintr-o poză
veche ca şi când
ai avea rochie albă cu dantelă
de la bunica iar eu îmi lipesc obrazul de sânul
tău cu miros de apret risipit
printre vise ştampilate
de un poştaş ce ne fură de sub unghii
rămăşiţe din altă fustă de unică
folosinţă cumpărată de la reduceri fiindcă
adesea îmi aud naşterea mănânc flori
de salcâm şi simt trupul ataşat de mâinile
tale care-mi arată pe degete că între oameni există
un fir invizibil asa cum întind eu jumatatea
mea de ghem cât pot de tare şi pun
la uscat pe sârma noastră bucăţi din fusta
ta pătată de păcate mici şi-ţi spun că
în stomac îmi geme copilăria şi că vreau
un ceas încâlcit între firele de telegraf adică
vreau să împing cerul cu genele aşa
voi şti cât timp razele vor mai fi bune
cu venele mele şi câteodată simt
trupul ataşat de mâinile tale şi
vreau să cobor domnule aşa împăiat cu mame
cu fuste cu tot
Sub topoare de urlet
0. Gata!
trag pământ peste ce-a fost.
Las cerul înghesuit între
trupuri
prăbuşite înăuntru de foame
să-mi îndese în retină păsări
ca şi cum
ai împinge bucăţi de carne
în maşina de tocat.
1. Aş putea să ţip
din spatele venelor atrofiate
când mă zgârie pe oase cu un cui ruginit
frigul
ploaia
senzaţia de vomă.
2. Aş putea chiar să ţip.
E noapte…
din locul în care ne îmbrăţişăm
întunericul pleacă în genunchi
înjurând.
între noi…
tăcerea cade sub topoare de urlet.
… începe orbirea.
Mă încearcă un demon
Închide ochii
încearcă să taci şi ascultă -mă
îţi voi explica fiecare pas…
e o piesă pe care nu o voi mai juca niciodată
te voi lăsa doar în punctul în care
o să începi să mă vezi cu toate simţurile,
acolo unde dorinţa va deveni insuportabilă
şi inconştientă ca o criză de epilepsie,
acolo unde fiara va întâlni privirea
de culoarea sângelui
şi totul va mirosi a carne.
Mă încearcă un demon.
Camera îşi strânge pereţii.
zac răpusă de umbre
într-un hamac de cenuşă la marginea developării.
am tăcut mult.
acum vorbesc.
tot ce aud din interior spre exterior.
sunt eu.
cea care trăieşte narcotizată de o
supradoză de iubiri neîmplinite
şi sentimente înfrânte.
Simţi…ne apropiem de final.
vom aştepta să se lumineze hipnotic
chiar în dreptul nostru,
acolo unde golul
e singur
şi aproape nebun…
Erase and rewind
Atunci cum dracu’ să nu mai înghit in sec
demisec
tuşesc
tremur de frig,
când ziua îşi trage ca o pătură
tot ce găseşte în mine
?!
zgomotul de tomberon răscolit
lovituri
căzături înfundate,
nu ştiu dacă vin din afara mea
sau din mine…
liniştea mea încordată
de parcă ar călca
desculţă
pe pietre ude,
să-mi multiplice sufletul,
să-l suprapună peste un altul
şi altul
şi altul
…
decid
mă întind ca o gresie albă
sub o tristeţe desculţă
cu talpa fragedă,necoaptă
şi-mi şopteşti
„acum poţi deschide ochii …”
Wish you were here
tristeţea vine timid, mă întreabă dacă poate intra,
îi spun „Intră” şi mă deschid fără gesturi în plus.
„Nicio floare nu am să-ţi dau azi”
şi gîndul acesta se lasă în vene ca fierul topit.
ochii întredeschişi ca atunci cînd e vară şi laşi uşa crăpată să intre aerul si muştele.
acum scrutezi întunericul din tunel, ochii mei văd prin ochii tăi
acest întuneric din care ies rotocoale ca dintr-o pipă cu tutun scoţian.
şi dacă mă doare cînd pleci nu trebuie să ştii
şi dacă mă bucur cînd te întorci nu trebuie să ştii.
într-o zi se poate întîmpla să te rătăceşti
într-o zi ţi se poate întîmpla să mori în picioare şi nimeni
dar absolut nimeni să nu-şi dea seama
ori să nu conteze încă o moarte la catastif
încă un loc liber în cămin
numai eu trag de timp ca de fusta mamei.
şi în lipsa ta beau
deplictisealădedisperaredecuriozitate
sunt un om bun printre alte patru miliarde de oameni buni
stăm la masă îmi arunci o privire neliniştită
eu îţi zîmbesc,
ne va fi bine oricum chiar şi cînd viermii vor săpa galerii în inima noastră.
de ziua ta te voi urca în creierul meu ,vei avea bilete la clasa întîi.
stăm la masă îmi arunci privire calmă
eu îţi zîmbesc,
în mine e atîta dragoste încît aş popula tot pămîntul
cu oameni ca noi
poate aşa lucrurile vor fi mai simple
mai fireşti
stau pe genunchi şi suflu în pumni,
nicio panică azi şi nicio ieşire
mestec în silă două felii de salam.
maică-mea îmbătrîneşte de patru ori pe zi
frate-miu face curat prin cine ştie ce catacombe
mestec în silă
şi sila asta îmi face bine
acesta e chipul meu schimonosit.
dimineaţa e o aglomeraţie de confuzii :”Oare ce am visat??”
…şi eu le ţin acolo ca o bătrînă care strînge toate nimicurile
pînă ce apartamentul duhneşte şi duhoarea ajunge în stradă.
şi dacă mă arde nu trebuie să ştii
nici măcar liniştea nu mai mişcă ceva în mine,
nici măcar moartea nu-mi mai ţine de cald.
privesc în gol două ore,
apoi două ore stau pe trepte privesc oamenii,
dau ţigări boschetarilor.
totul se rupe.
împart chipurile în chipuri fade şi chipuri stridente.
timpul trece altfel cînd îţi iei rămas bun…
poate mai repede şi mai tăiat.
am atîta dragoste în mine încît aş umple zece baniţe şi aş sătura
toţi săracii.
iar eu îţi spun ţie că nu mă doare,
totul e un sincron perfect
tu mă simţi eu te simt restul e doar anamneză.
mai ţipă noaptea cîte-un student de la parter sau de la unu,
mă trezesc speriata mă uit la tine
cînd dormi nu mai eşti tu,
eşti toate locurile
în care n-am ajuns pînă acum…
te adulmec
nările se dilată
mă întreb oare cîte braţe îmi vor mai creşte
să-ţi fie bine.
Despre ţara mea
ţara mea este o tipă cu sânii lăsaţi –
poeţii i-au stors pântecele prin crâşme şi parcuri
în orele acelea când naţionalismul usucă gurile
sunt zile în care pleacă ai mei de-acasă
şi tencuiesc pereţii până în timpane, ţara mea vine
se aşază pe fotoliu –
discutăm ca între fete
bârfeşte lumea că ţara mea ar fi o curvă
ieftină şi frumoasă
chiar foarte frumoasă
trăieşte în
noi
ca în nişte bordeluri cu lumină roşie
de 1 decembrie, încoronată de moaşte
ţara mea dansează goală
pe sarmale şi cozonac
eu sunt vinovată pentru că eu
mi-aş face o operaţie
de schimbare
de patrie
fără să clipesc
respir acolo unde se aud informaţii
importante
respir în urechea ţării mele
bucovina este locul unde rusul a sărutat ţara mea
cu limba lui subţire şi lungă
când o să fiu mare o să devin un italian
o să umblu din om în om
ca să ascult povestea ţării mele
de care mă voi îndrăgosti aşa ca Richard Gere
Miercuri la joi
Am ochii zig-zag în frunze de inox,
bretonul îmi miroase a beton ,
iar pielea care imi acoperă karma
e naftalină într-un bol.
Pe mine-
să mă ia doamna cu coarne de cerb ,
să îmi arate piper
pe ramuri de cireş
într-o miercuri la ora opt jumate,
la o ceainărie,
să ne privim în ochii ei de usturoi
pilindu-ne în foi scrise,
savurând sake.
Am aflat că ştiu că
toţi vor în vitrine
să îşi scoată dantura ,
să o fixeze pe umărul covorului,
să practice yoga ,
să îşi coloreze degetele cu sânge
de zmeură,
la o bârfă
să facă ikebana din vorbe-băţ.
Atunci când eu zâmbesc
un pudel aleargă în ghete roşii-
stăpâna după el,
iar doamna cu coarne de cerb suspină-
joi.
Pentru …
În fumul artificial scos de o ţigară uitată,
în cana de cafea, scrumul pluteşte în zaţ
ca o cameră sfărâmată în lumina
portocalie a lustrei.
Fumul artificial loveşte bărbia.
Eu îmi cos capul de gât cu aţă verde
ca el să nu plece cu gândul
rostogolindu-se pe covoare roşii de cinema.
Din rinchi cresc cabluri
de televizor în mine
şi îmi ies prin coaste
sârme subţiri izolate
care se împletesc
şi fac aripi
pe care dulapul nu le cuprinde
fisurându-se în pene de pix.
Un fluture zboară…
Din degetele mâinilor îmi ies elastice
care se prind şi se întind
în zgârciurile unghilor de la picioare.
Sete!
Nu a mai rămas decât să îmi scot ochii,
să mă ghemuiesc în mine
să îi liniştesc pe toţi –
în ei.
Gând pierdut din trecut
Gânduri fugare se zbat în capul meu,
Gânduri perfide şi crude şi rele,
Pe care le-am ascuns într-un zâmbet uscat.
Când o nuanţă de fericire
A lunecat uşor pe ceaţa inimii,
Frenezia a devenit prea greu de stăpânit
Şi a otrăvit momentul acela.
Am încercat să-l recuperez,
Dar mi-am dat seama
Că mă freamăt fără rost
Într-un colţ din trecut.
Descărcare electrică
Miroase-a lemn vopsit.
Şi-a flori smulse.
A gânduri deconectate de lumea reală.
A vrăbiuţe lipite de-un parbriz.
În universul nemilos.
Al sunetelor afone. Şi-al fricii de adevăr.
Ne-am creat o lume în care inocenţa se reduce la umbre.
Umbra picioruşelor unui copil legănându-se pe-o bancă.
Dimineaţa.
Umbra femeii ce se roagă plângând în biserică.
În amurg.
Dar umbrele pălesc treptat. Rămânem doar noi.
Goi.
În mijlocul absurdului.
Nadia avea dreptate.
Am secătuit de adevăr.
Agonisim obsesii
motocicleta e moartă în garaj
de când nu mai rulează pe şosele
e ca şi când nu ţi-ai aerisi garsoniera
o săptămână fugind
de gulerele albe
în fiecare zi arzi pozele
când te trezeşti le găseşti la locul lor
de pe tavan
sub păianjenii în halate
ei sapă după noi aştenuturi
să ne dea minţile înapoi
poştaşul livrează
în fiecare săptămână
dar interfonul e deconectat.
geamurile dinspre stradă îmi dau dureri
de cap
înăuntru totul a rămas la fel
aici nu sunt în trend măştile de gaze ale armatei
vă arunc idei pe vizor
ele ricoşează
de când v-au subţiat stratul de ozon personal
F
port tricoul iubitului meu F de 3 zile
asta
ca să nu-l mai simt la 450 de bătăi
de inimă distanţă
îmi lipseşte partea cu schimbul
de buze
de braţe
de ore sfărâmate-n clipe şi parcă nu ne mai dezlipim
suntem mai rău ca
gumele de pe trotuar
abonatul contactat nu poate fi contactat
şi repetă-repetă-repetă
ca un orologiu maniac.
poate acum F. împarte
sufletul în pliante
şi femeia urcă la el
în maşină.
îl citeşte, apoi
îl mototoleşte.
pleacă.
ea sigur e mai frumoasă ca mine…
iubitul meu F. curge prin mine
ca apa plată în pahare.
mi-e dor să mai stăm sigilaţi într-o pungă de plastic
şi să spunem doar două
cuvinte pe oră.
somnul de vizavi se bagă adânc
sub pleoapele mele oarbe.
adorm, încerc să cred că femeia aia n-a existat niciodată.
şi pruncii s-au născut din pepeni galbeni
întotdeauna mama decojea oasele ca pe nişte nuci şi
mâinile-i rămâneau în vertebre
bucată cu bucată
nu ştia că îi aud gândurile şi că o văd pe dinăuntru
din nervuri îmi creşte cate o lehuză
mă înţep cu furculiţa să vad dacă m-am copt şi
lumina e un tren care-mi strânge resturile de pe şine
în loc de plămâni am un fel de mandolină
mama taie ştreangul şi pruncul încheie sonata
Change
un val de trăiri se zbate,
ca un fluture
prins în plasă.
deziluzii transformate
în preşcolari ce
mâzgâlesc tabla vieţii.
te-am văzut joi.
erai cu acelaşi palton
şi cu acelaşi aer englezesc.
priveai spre tipa
blondă care trecea.
m-am îndrăgostit joi.
era aceeaşi iubire.
acum e un melc urâcios,
ce-şi lasă urma
pe oasele frunzelor.